Primarul de Bălți a înmânat colaboratorilor inspectoratului de poliție un certificat de 200 de mii de lei

Primarul de Bălți a luat parte la evenimentele festive dedicate celei de-a 29-a aniversări a Poliției Naționale. Împreună cu reprezentanții inspectoratului și membrii asociației veteranilor ai Ministerului de Interne, Renato Usatîi, a depus flori la monumentul polițiștilor căzuți la datoria.

Prezenți la comemorarea și-au onorat amintirea lor cu un minut de tăcere. În cinstea eroilor au fost făcute trageri de arme.

Iar la ceremonia de sărbătoare în Palatul de Cultură Renato Usatîi a menționat că „activitatea poliției este foarte importantă pentru fiecare locuitor al orașului”. Și a dorit ca orice caz de infracțiune să fie deschis rapid și ușor.

Potrivit primarului, el s-a gândit mult timp ce cadou să facă inspectoratului de poliție din Bălți în această zi. Și a decis să cadoneze un certificat de 200 de mii de lei – aceste fonduri vor fi utilizate pentru implementarea și dezvoltarea sistemului ”Orașul Sigur”. Vorbim despre un complex de programe, care va monitoriza online securitatea publică pe străzi. „Sistemul va deveni un adevărat asistent în activitatea poliției și va facilita foarte mult activitatea ofițerilor de investigație”, a declarat Renato Usatîi.

Primarul de Bălți a mai spus că familiilor polițiștilor căzuți la datorie va fi oferit un sprijin financiar în sumă de 10 mii de lei.

Мэр Бельц вручил инспекторату полиции сертификат на 200 тысяч леев: для развития системы «Безопасный город»

Мэр Бельц вручил инспекторату полиции сертификат на 200 тысяч леев: для развития системы «Безопасный город»

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Mittwoch, 18. Dezember 2019

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture