Procuror băut implicat într-un accident, la Nisporeni. S-a dat în spectacol și făcut-o pe niznaiul în fața polițiștilor

0

Un procuror a urcat la volan în stare de ebrietate și a provocat un accident rutier pe o stradă din orașul Nisporeni. Acuzatorul de stat, după ce a încercat să nege că s-ar fi aflat el la volan, s-a dat în spectacol în fața polițiștilor și a refuzat să fie testat cu aparatul Drager. Sursele Deschide.MD susțin că procurorul ar fi optat ca să-i fie colectate probe de sânge, iar prin intermediul pilelor sale ar încerca să mușamalizeze cazul.

Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IZGP, a declarat pentru Deschide.MD că accidentul a fost înregistrat în naoptea de 11 Decembrie, în jurul orei 23.05,  cu implicarea a doua automobile de marca BMW și Mercedes, pe strada Chișinăului din orașul Nisporeni.

„În urma deplasării la fața locului oamenii legii au stabilit că șoferul BMW-ului, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în localitatea Vărzărești, Nisporeni, nu a respectat distanța și a lovit din spate Mercedesul care era condus de un tânăr de 29 de ani. În urma accidentului, ambele automobile au fost deteriorate neesențial, iar careva persoane traumatizate nu au fost înregistrate. Șoferul Mercedes-ului a fost supus testării alcooscopice cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar celuilalt șofer, cel cu BWM, i-au fost prelevate probe biologice. Alte circumstanțe ale accidentului se stabilesc”, a precizat Bețivu.

Susrsele Deschide.MD susțin că șoferul cu BMW este procurorul Ghenadie Andronache, din cadrul Procuraturii Drochia. Polițiștii veniți la fața locului l-au găsit pe Andronache la volanul automobilului BMW, iar martorii au confirmat că atunci când a avut loc impactul, dânsul conducea automobilul. De la el mirosea a alcool și abia de se ținea pe picioare.

Ulterior, la fața locului s-a apropiat o femeie despre care procurorul a zis că ea s-ar fi aflat la volan, fapt pe care îl confirma și femeia, chiar dacă a fost prevenită despre darea de decalatrații mincinoase.

Preț de câteva minute polițiștii au încercat să-l convingă să fie testat alcoolscopic cu aparatul Drager, însă procurorul prefera să se dea șmecher în fața acestora. După ce a refuzat de mai multe ori ca să fie testat cu aparatul Drager-ul acuzând probleme de sănătate, dânsul a cerut să-i fie preluate probe de sânge.

Sursele noastre au ținut să menționeze că acesta a fost dus la Spitalul Raional Nisporeni pentru a-i fi colectate probe de sânge, unde ar urma să fie mușamalizate rezultatele prin intermediul pilelor acestuia.

Din fericire, în urma accidentului provocat de către procurorul bău, nu au fost înregistrate victime fiind avariate doar cele două autommobile.

Ghenadie Andronache este procuror în cadrul Procuraturii Drochia din luna Iulie 2019, după ce Consiliul Superior al Procurorilor a propus Procurorului General numirea acestuia în temeiul vechimii în muncă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture