Renato Usatîi: Se pregătesc provocări pentru patru judecători ai CC, filați de SIS și CNA la indicația lui Dodon

Patru judecători de la Curtea Constituțională, Liuba Șova, Nicolae Roșca, Domnica Manole și Serghei Țurcan, sunt filați de SIS și CNA, la indicația lui Dodon. Dezvăluirea a fost făcută de liderul PN, Renato Usatîi, într-o conferință de presă. 

„Cu toate certitudinea declar că, inclusiv în acest moment, în care susțin conferința de presă, 4 judecători, inclusiv președintele CC, Domnica Manole, sunt filați ilegal”, a declarat spus Usatîi.

Primarul de Bălți afirmă că operațiunea de filaj este coordonată de șeful CNA, Ruslan Flocea și directorul adjunct al SIS, Artur Gumeniuc, iar principala țintă a acestora este președintele CC, Domnica Manole.

„Principala țintă este Domnica Manole, președintele Curții Constituționale. Ei vor să găsească unele persoane care să spună că i-au dat mită Domnicăi Manole. Chipurile se întâlnesc două persoane, iar una îi spune celeilalte ceva de genul: Atunci când i-ai dat 10.000 de euro Domnicăi Manole, “cupiurele” erau de 500 de euro sau de 50,20 ca cele găsite în vama Leușeni?”, a spus Usatîi, care a precizat că organizatorii provocărilor sunt gata să asigure inclusiv protecția “martorilor”.

Liderul PN a dat inclusiv numele celor care au fost implicați în executarea “operațiunii”.

„A fost ales CNA pentru desfășura operațiunea. Aici au fost atrași: Iaroslav Bâtcă, șef direcție asigurare operativă CNA, Starinschi Radu, șef secție filaj. Tot Flocea l-a implicat în operațiune pe Marcel Tabarcea – șef al direcției combaterea corupției, care l-a rândul său l-a implicat pe Drăguțanu Victor”.

Potrivit lui Usatîi, scenariul în ce privește Curtea Constituțională (pentru a nu scăpa CC din sfera de influență) urma să fie pus în aplicare înainte ca Țurcan să-și dea demisia din fruntea instituției.

„Pe 19 aprilie, Artur Gumeniuc, vicedirector SIS, fost lucrător în administrația lui Dodon, l-a informat pe Dodon că pe marțea trecută se pregătește lovitură la CC și e necesar de făcut ceva să nu se piardă puterea. Demisia lui Țurcan s-a întâmplat mai repede. Gumeniuc a dat-o în bară. Din acel moment a început o teroare asupra 4 judecători: Manole, Roșca, Șova, Țurcanu. Toți ei sunt filați chiar și în acest moment”.

Sursa independent.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture