Spînu, despre decizia transportatorilor de a sista cursele pentru trei zile: „Le recomand să întrețină microbuzele”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu o reacție după ce transportatorii au anunțat că în semn de protest pentru că nu au fost majorate tarifele vor sista cursele regulate naționale și nu vor circula timp de trei zile.

0

Într-o postare pe canalul său de Telegram, ministrul Andrei Spînu susține că transportatorii ar fi îndemnați de către cineva să recurgă la șantaj, cu scopul de a provoca pasagerii la proteste, informează tv8.md. 

„Un grup mic de transportatori au început să șantajeze o țară întreagă că vor sista cursele de transport. Colegi, mai jos este mesajul celui care îi reprezintă. Scopul e clar: „… să se revolte pasagerii”. E urât. Îndemn toți transportatorii să nu se lase provocați de astfel de comportamente”.

În acest context, ministrul i-a îndemnat să crească nivelul calității serviciilor prestate și să elibereze tichete pasagerilor.

„Celor din acest grup mic de transportatori, le recomand să: înceapă să renoveze parcul de autobuse; să crească nivelul de calitate a serviciilor de transport; să elibereze tichete pasagerilor; să întrețină autobuzele și microbuzele în stare bună pentru a nu supune riscurilor pasagerii; și să se gândească la oameni în primul rând și la clienții lor”.

Foto tv8

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare va avea loc ultima rundă de consultări cu transportatorii referitor la tarife, iar după ședință se va lua o decizie finală.

Reacția acestuia vine după ce transportatorii, în semn de protest au anunțat că rutele regulate nu vor circula în zilele de 7, 8 și 9 februarie, iar cursele vor fi reluate din 10 februarie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe