Start admiterii la universitățile din țară

240

De luni, 24 iulie, începe sesiunea de admitere în instituţiile de învăţământ superior din ţară. Cele 29 de universităţi şi-au prezentat ofertele, dar şi taxele pe care urmează să le achite viitorii studenţi.

Tinerii care intenţionează să-şi facă studiile la Universitatea Pedagogică de Stat pot alege una dintre şapte facultăţi. Taxele de studii variază între 4400 şi șase mii de lei, scrie trm.md.

La Universitatea de Stat din Moldova candidaţii pot alege între 13 facultăţi, unde taxele pornesc de la 5500 şi ajung până la zece mii de lei.

Universitatea Tehnică are nouă facultăţi, iar taxele ajung şi până la 11 mii de lei.

Cele mai mari taxe pentru studii sunt la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, de până la 30 de mii de lei.

În schimb unele dintre cele mai mici taxe, care variază între trei mii şi opt mii de lei, sunt înregistrate la Universitatea Slavonă.

Şi în acest an studenții pot să depună dosarele la mai multe specialităţi, de la mai multe universităţi în acelaşi timp.

În acest an admiterea va dura până pe 9 august.

Cmentariile sunt închise