TEATRUL DIN BĂLȚI A ANIVERSAT 59 DE ANI CU O REPETIȚIE PENTRU O PREMIERĂ DE EXCEPȚIE

184

Forfotă mare la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi. Actorii se pregătesc de o nouă premieră, care va avea loc în data de 27 august, de ziua independenței Republicii Moldova. Piesa „Deșteptațil pe Ion”, la care se lucrează de aproape o lună, nu a fost aleasă întâmplător. Regizorul Ion Marcoci, spune că are un mesaj direct pentru spectator.

În spectacol vor juca 7 actori, care se pregătesc pentru avanpremieră deja în luna iunie. Deși au în spate o carieră lungă, artiștii recunosc că personajele sunt greu de interpretat.

Actrița Eufrosinia Ureche-Capmari, crede că mesajul va fi înțeles de cei care vor binevoi să-l înțeleagă.

Spectacolul urmează să fie recunoscut la nivel național și nu numai. Pentru asta se fac multe repetiții, se pregătesc costume și decorații care vor crea o atmosferă specială.

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a împlinit 59 de ani de la fondare. Actorii și-au felicitat colegii și întreaga echipă.

De la începutul activității sale, teatrul a montat peste 200 de spectacole pentru adulți și copii – dramaturgie clasică și modernă, națională și internațională. Unul din obiectivele artistice de bază ale teatrului este montarea dramaturgiei naționale.

NATALIA TOCARCIUC
CORNELIU VIERU
IURIE BOLD

Cmentariile sunt închise