Tot mai mulți cetățeni cumpără poliță de asigurare medicală. Cine poate beneficia de o reducere de 50%

0

Tot mai multe persoane cumpără poliță de asigurare medicală. În primele 10 zile ale acestui an, peste 6000 de persoane au achitat prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. În creştere cu aproximativ 600 de persoane comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie TV8.

Potrivit Casei Naționale pentru Asigurări Medicale (CNAS), volumul mijloacelor financiare acumulate în perioada 1-10 ianuarie 2022 în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală este de peste 11 milioane de lei, cu aproximativ un milion peste suma înregistrată în același interval de timp din 2021.

Mai mult de jumătate din numărul total de plătitori au beneficiat de reduceri în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Printre cei care pot beneficia de această reducere se numără: fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova, dar și alții.

Persoanele obligate să se asigure în mod individual care achită în primele trei luni ale anului polița medicală primesc o reducere de 50%, 60% şi 75% din valoarea acesteia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture