Tot mai mulți copii devin dependenți de telefoanele mobile

0

O generație sub presiune. Tot mai mulți copii nu își pot închipui viața fără gadgeturi. Doar că trăim vremuri contradictorii, când pe de o parte ne înspăimântă accesul la atât de multă informație, acces ce se datorează tehnologiei, dar care îi poate rupe de realitate, iar pe de alta – ne bucură că astfel copiii pot descoperi lumea mai ușor. Olga Borisova crește și educă un băiat de șapte ani, care stă prea mult timp cu telefonul în mână, transmite trm.md.

„Lucrez mult și ca să nu mă încurce, se întâmplă că depășește ora, stă mai mult, și trei ore. Nu cred că e bine, că asta e o dependență și plus face isterie dacă îl iau”, spune Olga Borisova din Chișinău.

Și alți oameni cu care am discutat spun că încearcă să le restricționeze copiilor accesul la dispozitivele digitale.

„Cu cât mai puțin, cu atât mai bine. Încercăm să-i atragem atenția cu altceva, cu jocuri”;

„O oră, două pe zi eu cred că asta e normal, fiindcă e foarte rău și pentru vedere și pentru gândirea lor”;

„Probabil în școli și în familie ar trebui să persiste o educație de consum al informației”.

Dezvoltarea copiilor se desfășoară rapid în primii cinci ani de viață. Iată de ce părinții ar trebui să acorde o atenție sporită respectivei perioade.

„Situația este foarte, foarte critică. Gândirea nu se dezvoltă acolo unde gadgetul, unde este Internetul. Memoria, evident, că este într-o subdezvoltare totală, de creativitate nici nu vorbim. Comunicarea, limbajul dispare ca unul fiind activ și acumulativ”, menționează Cornelia Bodorin, doctor în psihologie.

Potrivit specialiștilor, pentru a-i dezlipi de gadgeturi, părinții și copiii ar trebui să petreacă mai mult timp în aer liber. La fel sunt binevenite și activitățile comune în familie, precum jocurile, lectura, gătitul, vizitele la muzeu, dar și implicarea copiilor în activitățile extrașcolare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe