Tragedie la început de an

În ultimele două zile, două persoane și-au pierdut viața în incendii. Primul caz a fost înregistrat ieri-dimineață, la ora 03:57, în satul Pojăreni, raionul Ialoveni, transmite Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Flăcările au cuprins o casă cu o suprafaţă de peste o sută de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat într-o oră, iar în timpul intervenției de stingere, pompierii au depistat corpul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani.

Cel de-al doilea incendiu a fost înregistrat în localitatea Sângera, municipiul Chișinău. La fel ca şi în primul caz, şi aici, vecinii au fost cei care au alertat pompierii. Incendiul a izbucnit în jurul orei 07:40. În una dintre odăile casei cuprinse de flăcări, pompierii au depistat cadavrul unei bătrâne de 85 de ani.

Cel mai probabil, aceasta s-a intoxicat cu fum. În ambele cazuri, inspectorii Serviciului Situații Excepționale urmează să cerceteze toate circumstanțele pentru a fi stabilite cauzele izbucnirii incendiilor.

Pompierii atenționează cetăţenii despre pericolul nerespectării normelor de securitate, care pot duce la tragedii.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture