Un grup de persoane, originare din România, a fost reţinut de poliţişti, fiind implicate în dobândirea mijloacelor financiare prin înşelăciune şi abuz de încredere de la pensioneri, scrie noi.md.
Potrivit informaţiilor, din grupare făceau parte o femeie şi doi bărbaţi, cu vârstele între 26 şi 28 de ani.
Bănuiţii organizau întrevederi cu bătrânii, în hotele din Capitală, unde le erau prezentate diferite „aparate medicale” care ar ajuta la normalizarea tensiunii şi oxigenului în sânge.
Iar pentru obţinerea acestor aparate, unii pensionari au achitat câte 25de mii de lei.
În realitatea însă, acele aparate nu sunt altceva decât aparate de uz casnic.
În rezultatul perchezițiilor desfăşurate la domiciliul şi oficiile lor au fost găsite peste 200 de mii lei, tehnică de calcul, 50 de telefoane mobile, două mijloace de transport folosite la săvârșirea infracțiunii, precum și substanțe narcotice.
Cei trei bănuiţi sunt cercetaţi penal pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Comentariile sunt închise