TREI VOLUNTARE AU PICTAT SCĂRILE DEPARTAMENTULUI PEDIATRIE DIN BĂLȚI

139

Au transformat scările instituției medicale într-o poveste. Trei tinere timp de trei săptămâni au făcut voluntariat la Spitalul Clinic din Bălți, Departamentul Pediatrie.

Voluntarele au pictat cu guașe scările etajului doi, pentru o crea o atmosferă mai păcută pentru pacienții plasați temporar în secție. Șefa Departamentului Pediatrie, Maria Neamțu încurajează inițiativa și este mulțumită.

Fetele au lucrat timp de 3 săptămâni a câte 4 ore pe zi. Voluntarele susțin că au primit satisfacție de la cele făcute, deși au întâmpinat și careva deficultăți.

Inițiativa acestei acțiuni vine din partea Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tinerit. Inițial era vorba de întâlniri cu copii și desfășurarea unor jocuri interactive, care au avut loc acum jumătate de an.

Astfel, pereții goi au prins culoare. Voluntarele au infrumusețat spațiul, după care au venit solicitări și de la alte etaje ale Departamentului Pediatrie. Toate costurile au fost acoperite de echipa CRAT, voluntare și din strângere de fonduri. Iar suma a ajuns la aproape 700 de lei. Doritorii de a face o asemenea acțiune sunt încurajați să participe, luând legătura cu spitalul sau echipa CRAT.

TREI VOLUNTARE AU PICTAT SCĂRILE DEPARTAMENTULUI PEDIATRIE DIN BĂLȚI

TREI VOLUNTARE AU PICTAT SCĂRILE DEPARTAMENTULUI PEDIATRIE DIN BĂLȚI

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 22. August 2019

Cmentariile sunt închise