Urmează creșterea infectărilor în Moldova. Explozie nu va fi

Cauzele unui nou val de infectări ar fi relaxarea restricțiilor și efectele sărbătorilor pascale, transmite Știri.md.

„Nu cred că va exista o explozie, asta ar însemna să fie o situație proastă în zonele din jurul Republicii Moldova, dar totuși vom avea o ușoară creștere din cauza ridicării restricțiilor și intrării în sezonul estival, când oamenii simt mai puțin pericolul virusului, se relaxează, ies în localuri. Vom strânge unele roade și de pe urma sărbătorilor pascale”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Potrivit Alei Nemerenco,cifrele modeste înregistrate acum s-ar datora, printre altele, gradului sporit de vaccinare din țările din regiune. „Virusul are un comportament sezonier, acum observăm o scădere a activității sale și gradul mare de vaccinare în statele din jur influențează indicatorii, pentru că avem mai puține cazuri de import. Avem și un număr mare de persoane care au câștigat o imunitate naturală”, a spus Ala Nemerenco.

Ieri, 19 mai, autoritățile au lansat integral etapa a treia de vaccinare. Potrivit consilierei prezidențiale, procesul de imunizare în țara noastră decurge foarte lent, iar societatea este departe de a obține imunitate colectivă. Doritorii de a se imuniza sunt îndemnați să se programeze pe platforma www.vaccinare.gov.md.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture