Va fi inaugurat bustul regretatului actor Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor din Bălți

103

În ziua de 29 august curent va fi inaugurat bustul regretatului actor Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor din Bălți.  Bustul în bronz va fi realizat de sculptorul Gheorghe Postavanu, care este și autorul monumentului „Ștefan cel Mare și Sfânt” amplasat în Piața Independenței din oraș.

Lucrările deja au început și a fost montat postamentul, care a fost realizat de Valeriu Balațchi. Acesta a realizat și postamentele celorlalte 3 busturi de pe Aleea Clasicilor. Vineri, 23 august bustul artistului va fi adus la Bălți de către Boris Grițunic și Boris Marcoci. Iar bustul ilustrează imaginea lui Mihai Volontir la vârta de 50-55 de ani.

Boris Grițunic a menționat că a fost o inițiativă de executare a bustului când Mihai Volontir era în viață, însă acest lucru nu a fost posibil.

Au fost mai multe discuții vizavi de amplasarea sculpturii lui Mihai Volontir în Bălți. Unii susțineau că bustul ar fi mai bine situat în fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, iar alții că pe Complexul Aleei Clasicilor. Totuși, decizia a fost luată de către Consiliul Municipal și aprobată de Ministerul Învățământului, Culturii și Cercetării, cât și prin hotărârea Guvernului din 20 august 2018. Locuitorii municipiului așteaptă inaugurarea bustului.

Costul bustului și postamentului s-au ridicat la 10 000 de euro. Iar finanțator a dorit să își păstreze anonimatul.

În ziua de 29 august va fi inaugurat bustul regretatului actor Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor din Bălți

În ziua de 29 august va fi inaugurat bustul regretatului actor Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor din Bălți

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Freitag, 23. August 2019

Cmentariile sunt închise