Video// Ministerul Sănătății anunță lansarea Mecanismului de Monitorizare la distanță a Pacientului COVID+

MSMPS anunță monitorizarea pacienților Covid de la distanță

Persoanele infectate  cu COVID-19 și care se tratează la domiciliu, cele care au intrat în contact cu un pacient testat pozitiv, precum și persoanele care au fost supuse regimului de autoizolare în urma traversării frontierei Republicii Moldova pe sensul de intrare vor fi monitorizate la distanță de monitorii COVID. Mai exact, e vorba de un grup de studenți și rezidenți de la Universitatea de Medică și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, Facultatea de Medicină Preventivă, anul VI, care au fost repartizați la stagiul de practică și vor realiza apeluri telefonice către pacienți pentru a verifica starea lor de sănătate la un anumit interval de ore, conform unui algoritm stabilit de Ministerul Sănătății. Acțiunile fac parte din proiectul privind Mecanismul de Monitorizare la Distanță a Pacientului COVID+ care a fost lansat astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

Prin acest proiect, se propune minimalizarea poverii înregistrate de sistemul medical care activează la capacitate maximă în condiții de pandemie și utilizarea rațională a resurselor medicale. Totodată, implicarea monitorilor va contribui la intensificarea informării corecte a populației generale și promovarea vaccinării împotriva COVID-19 în rândul cetățenilor

 „Vreau să îmi exprim recunoștința  conducerii USMF pentru colaborarea promptă și antrenarea studenților de la Facultatea de Medicină Preventivă pentru desfășurarea stagiului practic,fiind implicați în desfășurarea acestui proiect. Totodată, mulțumesc Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 pentru suportul  logistic, ceea ce a făcut posibilă materializarea acestui proiect. Pe lângă faptul că vor fi monitorizați pacienții confirmați cu COVID, vom avea informații în timp real despre dinamica lor, evaluarea pronosticurilor și evitarea epuizării sistemului sanitar. Monitorii COVID promovează și campania de vaccinare, deoarece asta rămâne cea mai optimă soluție de protecție împotriva COVID-19. Reduce riscul de infectare, de transmitere a bolii, de spitalizare și de deces. Adresez înalta apreciere tuturor celor implicați și îmi exprim convingerea că vom continua cu aceeași responsabilitate. Reiterez că angajamentul meu personal e să creăm un sistem de sănătate puternic și pentru oameni”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Proiectul prevede antrenarea a 36 de monitori COVID. Totuși, numărul acestora poate fi varia în dependență de situația epidemiologică. Aceștia vor activa zilnic, în două ture, în intervalul orelor 9:00 – 21:00. Mecanismul de Monitorizare la Distanță a Pacientului COVID+ ar urma să activeze până la sfârșitul lunii mai 2022. Acțiunile ar putea fi prelungite în funcție de situația epidemiologică din Republica Moldova.

Citește și

Comentariile sunt închise