100 de mii de doze de Sputnik V ajung la Tiraspol

Încă 100.000 de doze de Sputnik V (vaccin anti-COVID-19 de producție rusească) ajung astăzi în regiunea transnistreană.

0

Informația a fost confirmată pentru IPN de Elena Mudrîi, ofițer de presă al Ministerului Sănătății.

„Agenția medicamentului și dispozitivelor medicale a autorizat anterior importul a 200.000 de doze de vaccin Sputnik V în cadrul achiziției unui lot pentru regiunea transnistreană, realizată de compania Lekfarm”, a precizat Elena Mudrîi.

Pe 28 noiembrie la Tiraspol au ajuns 100.000 de doze de vaccin Sputnik V, după ce în „Monitorul Oficial” al Republicii Moldova a fost publicat prețul de achiziție al unei cure (două doze), care este de 19,9 dolari SUA.

Încă 100.000 de doze de Sputnik V sunt pentru vaccinarea și revaccinarea a 50.000 de locuitori ai regiunii transnistrene.

Vaccinurile au fost achiziționate de către holdingul Sheriff și sunt oferite beneficiarilor gratuit, a anunțat pe pagina sa de Telegram șeful administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture