2022 va aduce surprize judecătorilor și procurorilor. Asigurările vin de la Igor Grosu. Despre ce este vorba

Noul an, 2022, care iată în mai puțin de două săptămâni „va bate la ușă” va aduce marea evaluare a procurorilor și judecătorilor, astfel încât va fi efectuată o epurare de cadre în sistemul judecătoresc și cel al Procuraturii. Asigurările au fost date de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unui interviu oferit pentru Europa Liberă.

0

Grosu afirmă că evaluarea celora care înfăptuiesc justiția în țară trebuie să înceapă în anul viitor, întrucât proiectul de lege este acum la Ministerul Justiției și urmează până la sfârșitul anului curent să ajungă pe masa deputaților, transmite realitatea.md

„În 2022 trebuie să înceapă. Acum proiectul de lege este la Ministerul Justiției, urmează să fie aprobat proiectul în guvern și să fie expediat parlamentului. Da, anul 2022 pentru asta-i, e anul în care trebuie să înceapă să funcționeze mecanismul acesta”, a spus Grosu.

Referitor la faptul că procesul de evaluare a procurorilor și judecătorilor se mișcă prea încet, președintele Parlamentului afirmă că acest subiect creează polemici.

„Iată aici apare veșnica polemică, care are loc în societate. Unii: „Vă mișcați încet”. Alții: „Nu, stați, ce-i cu viteza asta, trebuie mai mult timp pentru consultări, pentru…” și trebuie de găsit acest echilibru. Și eu am discuțiile acestea în interior: „Haideți repede, haideți să punem mecanismul acesta, să-l implementăm”. OK, dar sunt niște proceduri pe care noi trebuie să le respectăm și oameni să găsim pentru procesul acesta, pentru că nu toți vor să vină, să se implice în procesul acesta”, a mai spus Grosu.

Reamintim faptul că, săptămâna trecută unii experți au criticat proiectul de lege privind evaluarea prealabilă a integrității candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor, pentru că nu a fost discutat cu societatea civilă și nici cu exponenții sistemului judiciar.

În același timp,  experții europeni din cadrul Comisiei de la Veneția, care s-au expus asupra acestui proiect, menționează că ar trebui să existe un consens în societate pe acest subiect și criterii clare de evaluare. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că această inițiativă are menirea de a curăța organele de autoadministrare de elemente corupte.

Mai mult decât atât potrivit proiectului Ministerului Justiției, candidații la funcția de membru CSM și CSP vor trece un test al integrității. Este vorba despre controlul corespunderii averilor cu veniturile declarate. Evaluarea o va face o comisie specială, creată din experți naționali și internaționali.

Anterior, Sergiu Litvinenco, menționa că, până la sfârșitul anului, acest proiect trebuie să fie aprobat de Parlament, astfel încât în perioada ianuarie-februarie să fie creată comisia de evaluare. Potrivit proiectului, 3 membri ai comisiei de evaluare vor fi numiți de Ministerul Justiției la propunerea fracțiunilor parlamentare, conform principiului proporționalității. Alți 3 membri vor fi desemnați de către partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture