ACTORUL SERGIU VOLOC A FOST ACHITAT
Actorul Sergiu Voloc, anterior condamnat la doi ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de patru ani, a fost achitat. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către avocata acestuia, Violeta Gașițoi.
Potrivit acesteia, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul avocaților lui Sergiu Voloc, iar deciziile emise anterior au fost anulate.
Amintim că actorul Sergiu Voloc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semideschis, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoare pe termen de patru ani.
Acesta a fost găsit vinovat de încălcarea grosolană a ordinii publice, însoţită de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor.
Comentariile sunt închise