BUCATE TRADIȚIONALE: PLĂCINTE ȘI SARMALE. CUM S-A DESFĂȘURAT FETIVALUL LA CEA DE-A IX-A EDIȚIE

97

Forfotă mare a fost în raionul Sîngerei în acest weekend. Gospodinele din Chișcăreni, dar și din satele învecinate au copt o noapte întreagă plăcinte, sarmale, dar și alte bucate tradiționale.

Duminică de dimineață acestea au răscolit în lădița părinților și-au pus hainele de sărbătoare și au venit la Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor. În Grădina Boierească roiau  meșteri populari, ansambluri de dans și cântec din țară, cât și de peste hotare. Oaspeții nu au ezitat să se avânte în hore, să participe la master classuri și să guste din deliciile gospodinelor.

Zeci de meșteri din raionul Sîngerei și-au expus cele mai reușite lucrări. Aceștia recunosc că meșteșugurile îndrăgite le alină singurătatea de când au plecat copiii de acasă.

Gospodinele s-au întrecut la plăcinte și sarmale, iar bărbații au încins grătarul pentru frigărui. Astfel localitatea a fost cuprinsă de mirosul bucatelor tradiționale.

Oaspeții festivalului au aflat care este tehnica realizării unei ii și cum din simplele pănușe se poate face artă, confecționănd păpușe.

Plini de emoții pozitive, cei prezenți au lăudat localnicii comunei Chișcăreni și au apreciat munca depusă în organizarea evenimentului.

Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor s-a aflat la cea de-a IX-a ediție. În cadrul evenimentului au evoluat ansambluri din Moldova, România și Transnistria.

BUCATE TRADIȚIONALE: PLĂCINTE ȘI SARMALE

BUCATE TRADIȚIONALE: PLĂCINTE ȘI SARMALESărbătoare de zile mari în satul Chișcăreni, raionul Sîngerei. Localnicii, dar și oaspeții din țară, cât și de peste hotare au cântat, au dansat și s-au bucurat împreună de frumoasele tradiții și obiceiuri ale neamului.

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Montag, 16. September 2019

Cmentariile sunt închise