Deputații Partidului Șor boicotează ședința: Cu toții pleacă la Bălți

0

Deputații Partidului Șor au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului în semn de protest față de intenţia de excludere a Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălţi. „Fracțiunea Partidului Șor merge la Bălți pentru acordarea susținerii candidatului nostru în fața sediului instanței care urmează să ia o decizie”, a menționat deputatul Vadim Fotescu, transmite  Publika.md.

Amintim că, astăzi, Judecătoria Bălţi examinează cererea de anulare a înregistrării în cursa electorală a Marinei Tauber. Ieri, magistratul numit pentru a judeca acest dosar s-a autorecuzat. Judecătorul care va examina cauza civilă este Natalia Costaș.

Marina Tauber a contestat, joi, la Curtea de Apel Chișinău, hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind anularea înregistrării sale în campania electorală  pentru Primăria Bălţi. Potrivit deputatului, decizia CEC este nefondată.

Tauber şi-a îndemnat susţinătorii să iasă la proteste, în cazul în care Judecătoria Bălți va decide excluderea ei din cursa electorală. Deputatul partidului ŞOR a mai declarat că va lupta prin orice metodă împotriva acaparării instituțiilor statului de către guvernarea PAS și președintele Maia Sandu.

Reprezentanţii PAS nu au comentat acuzaţiile, dar ne-au declarat că formațiunea pledează pentru alegeri libere, corecte și transparente, iar legea trebuie respectată de toți. Şi Președinția ne-a  răspuns că nu comentează declarațiile concurenților electorali.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture