Drumarii din Bălți nu se grăbesc să împrăștie material antiderapant. Reprezentanții primăriei spun că nu vor împrăștia soluția pentru deszăpezirea străzilor deoarece nu s-a format stratul necesar de zăpadă.
Viceprimarul de Bălți, Igor Șeremet a declarat pentru BTV că împrăștierea timpurie a materialului ar însemna o mare risipă de bani, dar și distrugerea asfaltului.
„Cum va fi observată acumularea unui anumit strat de zăpadă care corespunde tehnologiilor de efectuare a acestor lucrări, va fi împrăștiat și materialul antiderapant. Noi suntem deja pregătiți, dacă zăpadă va fi mai intensă, va interveni și tehnica specială pentru a împrăștia sare cu nisip ”.
Comentariile sunt închise