Fostul lider al PDM Vladimir Plahotniuc, pus sub învinuire în dosarul penal „Metalferos”

Banii dați intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician Vladimir Plahotniuc . 

0

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc a fost pus sub învinuire privind dosarul penal „Metalferos”Informația dată a fost oferită pentru Ziarul de Gardă de către procurora responsabilă de comunicarea cu mass-media a Procuraturii Generale (PG), Mariana Cherpec, transmite Zdg.md. 

„Acesta este învinuit pe trei capete de acuzare – crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani”.

În contextul dat, la data de 5 noiembrie curent, procurorii au înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana demersul de aplicare a arestului preventiv în contumacie pe un termen de 30 de zile.

Mai mult ca atât la data de 10 noiembrie, judecătorii urmează să se expună pe marginea demersului înaintat.

Fostul președinte al PDM, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar.

Banii dați intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician Vladimir Plahotniuc .

Menționăm faptul că în luna iulie 2020, Ziarul de Gardă a scris că organele de drept dețin aceleași documente pe care ZdG le-a analizat, dar, de mai bine de opt luni, dosarul dat penal în care se examinează aceste circumstanțe rămâne pe masa procurorilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe