HOȚII CONTINUĂ FURTURILE LA CHIȘCĂRENI

86

Hoții au atacat din nou satul Chișcăreni din raionul Sîngerei. Recentul furt a avut loc în data de 6 mai, după ce pe parcursul anului 2018 au fost prădate peste 22 de locuințe.

De această dată au fost sustrași aprope 5 mii de euro din casa unei familii din localitate. La mai bine de 7 luni, ancheta despre furturile din toamna anului trecut se pare că bate pasul pe loc, deoarece nu este nici un răspuns din partea poliției pe marginea acelor cazuri, chiar dacă șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, afirma contrariul.

ALEXANDRU PÎNZARI

,,Ne-am sesizat din sursele mass-media. Din păcate, cetățenii care s-au adresat, nu au venit la poliție, deși puteau să o facă. A venit special șeful de la SPIA, de la ministerul de interne. O parte din cele relatate s-au confirmat, o parte nu, urmează să cercetăm și să venim cu un răspuns adăugător.”

Am încercat să aflăm mai multe informații cu privire la ancheta pornită în 2018 pe marginea celor 22 de cazuri și dacă acele furturi au ceva în comun cu cel produs luni. Ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Sîngerei, ne-a asigurat că revine cu mai multe informații miercuri 8 mai.

Cmentariile sunt închise