LIMITA DE VĂRSTĂ A TINERILOR DIN MOLDOVA VA FI EXTINSĂ PÂNĂ LA 35 DE ANI

Limita de vârstă a tinerilor din Republica Molodva va fi extinsă. Astfel, potrivit noului proiect de lege aprobat de către Guvern, tineri vor fi considerate persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. În prezent, aceasta este între 16 şi 30 de ani, scrie realitatea.md.

Autorii proiectului legislativ motivează aceste propuneri de modificare a legii prin faptul că astfel va fi asigurată o participare mai amplă a tinerilor în activităţile extra-curriculare, inclusiv a celor din mediul rural, și implicarea în programele economice naţionale şi internaţionale.

Noul proiect de lege cu privire la tineret aprobat de Cabinetul de miniştri va promova interesele tinerilor în politicile publice şi va crea un mecanism viabil de susţinere a acestora.

De asemenea, proiectul prevede stimularea inițiativelor antreprenoriale ale tinerilor, facilitarea angajării acestora în câmpul muncii, valorificarea aptitudinilor și dezvoltarea competențelor profesionale, crearea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea fizică și promovarea unui mod sănătos de viață, precum și asigurarea tinerilor cu locuințe.

Totodată, noile reglementări legislative recomandă autorităților publice locale să implice tinerii și organizațiile de tineret în procesul de elaborare și implementare a politicilor de tineret.

Prevederile documentului aprobat vizează şi principalele structuri instituționale, respectiv formele de participare și asociere ale tinerilor. Astfel, va fi creată Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, care se va preocupa de implementarea și promovarea politicilor în domeniu, dar și de asigurarea calității serviciilor de tineret la nivel național și local.

Proiectul noii legi mai prevede recunoașterea altor structuri neformale de tineret, cum ar fi grupurile de inițiativă, senatele studențești, organizațiile de tineret ale partidelor politice.

Potrivit reprezentanților Ministerului Tineretului și Sportului, Legea tineretului nu a mai fost actualizată din 1999, de aceea a apărut necesitatea adoptării unui act mai amplu și adaptat la realitățile și necesitățile tinerilor din ziua de astăzi.

Conform datelor oficiale, în Republica Moldova sunt peste 850 mii de tineri, dintre care 60% locuiesc la sat şi 40 % la oraș.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture