Asupra investiţiilor făcute la Orhei va fi pus sechestru, dacă se va confirma că provin din banii furaţi de la bănci, a declarat, în esenţă, Viorel Chetrari, şeful Centrului Naţional Anticorupţie, în cadrul plenului de azi al Parlamentului, subliniind că „sunt sesizări în acest sens”.
Demnitarul s-a pronunţat în contextul unei întrebări venite din partea liberalilor, care consideră că investiţiile care se fac la Orhei au scopul de a-i lustrui imaginea lui Ilan Shor, deoarece bugetul APL nu şi-ar permite asemenea cheltuieli.
La aceeaşi întrebare, procurorul general, Corneliu Gurin, a declarat că instituţia pe care o conduce nu investighează acum sursa finanţelor care se investesc în Orhei, dar, dacă vor fi interpelări, va dispune cercetările de rigoare.
Amintim, că primarul de Bălți Renato Usatîi nu o dată a solicitat să nu mai fie comparat cu edilul Orheiului. “Eu investesc în oraș bani dobîndiți prin muncă și declarați, dar nu furați din sistemul bancar”, a afirmat Renato Usatîi.
Deschide.md
Comentariile sunt închise