Consulatul General al României la Bălți în comun cu Teatrul National “ Vasile Alecsandri” au organizat un spectacol literar-muzical intitulat “Dialoguri Moldave, Mihai Eminescu – Grigore Vieru”, eveniment desfășurat cu ocazia Zilei Naționale a României.
Potrivit consulului general al României la Bălți, Mihail Baciu, pe lîngă toți doritorii de a urmări spectacolul și de a fi prezenți la celebrarea acestui eveniment, 200 de persoane au primit chiar invitații. Aceștia sunt șefi de instituții, reprezentanți ai primăriei municipale și ai partidelor politice, artiști și primari din zona de nord a țării.
Evenimentul a început cu onorarea imnului României, după care Mihail Baciu a ținut să amintească despre tragedia din clubul Colectiv, unde și-au pierdut viața zeci de români. A urmat un minut de reculegere.
La data de 1 decembrie România a sărbătorit 97 de ani de la Marea Unire.
Comentariile sunt închise