Premii pentru cei mai buni elevi și profesori, înmânate astăzi în cadrul Galei Olimpicilor 2021

0

Circa 33 de elevi care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale care au avut loc pe parcursul anului 2021, au fost premiați de către prim-ministrul Natalia Gavrilița, alături de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală. De premii și diplome au beneficiat și cei circa 33 de profesori care au pregătit loturile olimpice ale Republicii Moldova. Valoarea totală a premiilor oferite elevilor și cadrelor didactice constituie în jur de 620.000 lei, se arată în comunicatul emis de Guvernul Republicii Moldova. 

Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj de felicitare pentru  elevii olimpici și profesorii, aceasta a menționat că rezultatele obținute de ei sunt foarte importante pentru sistemul educațional și pentru toată țara.

„Sistemul educațional din Moldova, în pofida multor critici și a multor lipsuri materiale, este unul foarte performant și asta, mai ales, datorită entuziasmului și competenței corpului profesoral. Tradiția dăscălească nu poate fi diminuată de niște politici, de o criză economică sau de moda pentru succesul nemuncit. Această tradiție menține vie cultura noastră de respect pentru școală, carte, învățare”, a menționat premierul Natalia Gavrilița.

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a mulțumit elevilor și profesorilor pentru responsabilitatea și dedicația cu care reprezintă țara în cadrul competițiilor internaționale.

Pe parcursul a trei decenii, loturile olimpice naționale ale Republicii Moldova au participat la peste 200 de olimpiade și concursuri internaționale și regionale, obținând 802 premii, dintre care: 55 de medalii de aur, 136 de medalii de argint, 472 de medalii de bronz, 139 de mențiuni de onoare și 11 premii speciale”, a remarcat ministrul.

Reamintim faptul că Gala Olimpicilor este o festivitate organizată anual de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare în scopul omagierii elevilor care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la disciplinele de studiu, și a profesorilor care au contribuit la pregătirea elevilor și la obținerea acestor rezultate.

În anul 2021, în condițiile pandemice, au fost delegate loturi olimpice pentru participare, în format on-line, la 16 olimpiade și concursuri regionale și internaționale care au fost organizate în Georgia, Cipru, Statele Unite ale Americii, Lituania, Republica Moldova, Elveția, Federația Rusă, Japonia, Portugalia, Singapore, România, Bulgaria, Emiratele Arabiei Unite. Republica Moldova a fost gazdă a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, la care au participat 22 de echipe din 21 de țări.

Cele 16 olimpiade și concursuri regionale și internaționale au fost organizate la disciplinele: matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, limba franceză, științe și inginerie.

Mai mult decât atât în cadrul olimpiadelor și concursurilor menționate, elevii din Republica Moldova au obținut 42 de premii, dintre care 1 medalie de aur, circa 3 medalii de argint, 28 de medalii de bronz, 8 mențiuni de onoare, 1 loc  la proba pe echipe și un premiu special.

Puteți vizualiza lista elevilor premianți în cadrul Festivității Gala Olimpicilor 2021  aici.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture