PRO ȘI CONTRA DECONECTĂRII AGENTULUI TERMIC CUM REZOLVĂ AUTORITĂȚILE CONFLICTUL

Primăvara și-a intrat în drepturi, iar termometrele ne bucură cu temperaturi tot mai frumoase. Cu toate acestea spre sfârșitul sezonului de încâlzire apar multe conflicte cu agenții de căldură.

Potrivit directorului Întreprinderii Municipale Termo-Gaz Bălți, care alimentează cu agent termic microraionul gării de nord, astfel de conflicte apar anual. Pensionarii sunt indignați de faptul că căldura încă nu a fost deconectată și vor fi nevoiți să plătească în zadar. Pe de cealaltă parte tinerele mame sunt împotrivă ca agentul termic să fie deconectat de pe acum. Temperaturile încă variază, iar în caz de o scădere bruscă a acesteia, sănătatea copiilor ar putea fi afectată.

Pentru a diminua aceste conflicte și a împăca cele două părți, Întreprinderea Municipală Termo-Gaz reglează intesitatea agentului termic în conformitate cu temperaturile de afară.

Conform regulamentului, sezonul de încălzire se încheie atunci când timp de trei zile la rând media de temperatură depășește 8 grade. Pentru săptămâna curentă Serviciul Hidrometeorologic de Stat transmit maxime de până la 16 grade la Bălți.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture