”Sfinții” păcătoși. Președintele Republicii Moldova propune să fie sfințite birourile, pentru a „alunga duhul cel rău”

81

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care anterior a declarat, că a fost trimis de Dumnezeu, a propus să fie sfințite birourile șefului guvernului, ministrului de interne și a primarului de Chișinău. Potrivit lui Dodon, acest lucru trebuie făcut pentru a „alunga duhul cel rău”. De asemenea, Dodon și-a amintit că primul lucru făcut de el, când a întrat în edificiul administrației prezidențiale a fost sfințirea cabinetul său.

„Opinia mea, nu în calitate de președinte, este că ministrul și, eventual, premierul, și în special primarul Chișinăului, care au intrat în birourile lor pentru prima dată, ar fi trebuit să sfințeanscă cabinetul sale, așa cum am făcut-o eu  în administrația prezidențială”, a declarat Dodon pentru presă  în conferința de miercuri.

Opinia a fost exprimată în contextul deciziei Consiliului pentru egalitate, care a recunoscut drept discriminatorie instalarea crucefixului în incinta  Ministerului Afacerilor Interne. Crucea în clădirea Ministerului a fost instalată la inițiativa  lui  Andrei Năstase, ex-ministru MAI, actualmente lider al unui partid de opoziție

„În ceea ce privește dacă scoateți sau nu crucea din clădirea Ministerului Afacerilor Interne, aceasta este o întrebare pentru cei care au instalat-o. Din câte am înțeles, ministrul nu intenționează s-o scoată. Dar el trebuie să-și sfințească biroul, mai ales după fostul ministru ”, a spus Dodon.

Молдавский президент предложил освятить кабинеты, чтобы «прогнать злой дух»

Святые негодникиМолдавский президент предложил освятить кабинеты, чтобы «прогнать злой дух»Молдавский президент Игорь Додон, который ранее заявлял, что послан стране богом, предложил освятить кабинеты главы правительства, министра внутренних дел и примара Кишинева. По мнению Додона, это надо сделать, чтобы «прогнать оттуда злой дух». Додон также напомнил, что он первым делом освятил свой кабинет в администрации президента.

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Mittwoch, 15. Januar 2020

 

Cmentariile sunt închise