Transportatorii vor organiza un protest joia viitoare. Aceștia nu sunt de acord cu politica tarifară

Transportatorii au amenințat cu proteste MIDR acuzând instituția de inacțiune.

0

Potrivit sursei Agora.md transportatorii vor organiza un protest joia viitoare, 25 noiembrie în Piața Marii Adunări Naționale.

Aceștia se declară  nemulțumiți de „politica tarifară aplicată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) la serviciile de transport rutier și protejarea schemelor corupționale”.

„Motivul organizării întrunirii serverște neluarea măsurilor  prevăzute  de lege și solicitate  prin mai multe demersuri ale APOTA adresate Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”, se arată în notificarea depusă de organizație.

În cadrul protestului sunt preconizate prezența a 100 de persoane. Amintim că, transportatorii au amenințat cu proteste MIDR acuzând instituția de inacțiune, din motiv că nu s-a ajuns la un nou acord privind noile tarife pentru serviciile de autogară și serviciile de transport rutier,  deși au avut loc mai multe ședințe de lucru cu autoritățile din domeniu. În rezultat, vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, în contextul dat Andrei Spînu a declarat că solicitările transportatorilor de a majora prețul călătoriilor nu sunt justificate.

Foto: Agora.md
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe