DOUĂ PERSOANE, DIFERITE JUSTIȚIE PENTRU ACȚIUNI DE PROTEST

Două persoane implicate în organizarea dezordinilor în masă din fața Procuraturii Generale în data de 6 septembrie, anul trecut vor compărea în fața magistraților. Anchetatorii au finalizat urmarirea penală în cazul celor doi învinuiți.

Inculpații au fost reţinuţi la începutul lunii noiembrie 2015, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care intenţionau să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit probatoriului, respectivii, au îndemnat manifestanții din fața Procuraturii Generale să atace în mod violent polițiștii care asigurau paza edificiului.

În cadrul investigaţiilor, procurorii au stabilit că în perioada anilor 2014 – 2015, cei doi inculpaţi au participat, în calitate de mercenari, la luptele din autoproclamata republică populară Doneţk, Ucraina.

Din anul 2014 până în prezent, cinci persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte șapte persoane continuă să fie cercetate penal, iar patru au fost deja deferite justiţiei.

Inculpaţii sunt cercetaţi în stare de arrest. Astăzi, la ora 11.00, Judecătoria sectorului Rîşcani al Capitalei va examina demersul procurorilor cu privire la prelungirea mandatelor de arestare pe numele acestora cu încă 90 de zile.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe