Drumurile din țară au avut nevoie de „reabilitare”. Câte tone de material antiderapant au fost utilizate

Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor prezintă informații actualizate privind starea drumurilor publice naționale.

0

Potrivit ASD, pe parcursul nopții de 25 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA „Drumuri”, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

Mai exact, în zonele Nord, Centru și Sud, sectoarele Briceni, Ocnița, Drochia, Rîșcani, Soroca, Bălți, Orhei, Anenii Noi, Criuleni, Hâncești, Ștefan Vodă, Leova, s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.

În procesul tehnologic au fost antrenate utilaje speciale – circa 24 (unități); material antiderapant – în  jur de 138 (tone); muncitori rutieri – 18 (persoane). În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale”, se arată în nota informativă a ASD.

Menționăm faptul că , Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture