Factura la gaz a președintei: Cât a plătit Maia Sandu pentru luna decembrie. Susține că a renunțat la compensația oferită de stat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu spune că a plătit pentru luna decembrie, o factură la gaz de puțin peste 800 de lei, pentru apartamentul cu o suprafață de aproape 75 de metri pătrați în care locuiește.

0

Șefa statului a recunoscut că a beneficiat și de o compensație a factură, în sumă de circa 400 de lei. Totuși, Maia Sandu susține că a renunțat la compensație și i-a îndemnat pe cei care își permit să își achite singuri facturile să facă la fel, scrie tv8. 

„E un gest de solidaritate din partea celor care își pot permite acest lucru. Eu am renunțat pentru că îmi pot permite”, a spus președinta țării joi seară la „Cutia Neagră” de la TV8.

Menționăm că ANRE urmează să decidă astăzi, 28 ianuarie, cu privire la majorarea prețurilor la energia termică și cea electrică. Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit ieri în ședință și a solicitat  Agenției pentru Reglementare în Energetică să analizeze și să se prezinte până pe 31 ianuarie, noul tarif pentru gazele naturale,  la solicitarea întreprinderii Moldovagaz.

Totodată, președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că întreprinderea Moldovagaz a solicitat ANRE majorarea tarifului la gazele naturale de la 10,19 lei la 14 fără TVA, cu TVA ar însemna 15 lei și 56 bani pentru un metru cub.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe