Magistratul care l-a eliberat pe Platon din pușcărie părăsește sistemul

0

Magistratul care l-a eliberat pe controversatul om de afaceri Veaceslav Platon din închisoare, fostul jurist al Partidului Democrat, Sergiu Bularu, pleacă din sistem. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață, a confirmat pentru AGORA că acesta a depus cererea de demisie. 

Judecătorul este cunoscut opiniei publice pentru că a fost juristul Partidului Democrat în perioada când formaţiunea era condusă de Vladimir Plahotniuc, dar şi pentru faptul că l-a eliberat de executarea pedepsei de 18 ani de închisoare pe Veaceslav Platon, în lipsa unei decizii judecătoreşti care să confirme nevinovăţia condamnatului.

„Cererea este înregistrată la CSM și va fi examinată la următoarea ședință, care ar putea avea loc peste două săptămâni”,  a spus redacției Dorel Musteață.

Sergiu Bularu a fost numit judecător în 2014. În 2011-2014, a fost consilier în cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat.

Jurnaliștii de la RISE Moldova au scris că Bularu a fost unul dintre judecătorii de instrucție care au autorizat interceptarea mai multor persoane incomode fostului regim controlat de liderul de atunci al PDM, Vladimir Plahotniuc.

În vara anului 2020, Bularu a ajuns din nou în atenția opiniei publice după ce a admis demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea executării pedepsei de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

S
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe