Ministra Sănătății: Omicron vine ca o sperietoare, dar și ca o speranță. Peste 2 ani, Covid poate deveni un virus sezonier

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, susține că pandemia COVID s-ar putea finaliza în doi ani, dacă vor fi respectate regulile de precauție.

0

„Omicron vine ca o sperietoare, dar și ca o speranță”, a spus aceasta la o emisiune de la Jurnal TV, transmite  unimedia.info.

„Dacă o să învățăm aceste simple reguli, am putea să trecem ușor și peste doi ani COVID să fie doar unul dintre acei viruși, care încearcă să ne influențeze. Ar putea să fie și mai mult, dar vedeți că acum toți savanții lumii și știința au o speranță, Omicron vine ca o sperietoare, dar vine și ca o speranță.

Toate aceste tulpini noi vin fiecare cu specificul său. Probabil, Omicron a fost creat așa, probabil iarăși, printr-o minune a naturii.

Această tulpină a apărut în Africa, pe fonul unei populații cu o imunitate foarte scăzută și a fost pierdut, cumva, întâlnind în jur atât de multă lume cu imunitatea scăzută. Slavă Domnului, nu este atât de agresiv”, a declarat Nemerenco.

Potrivit sursei citate ministra spune că în cazul în care vor fi respectate măsurile, COVID ar putea deveni un virus obișnuit, care apare în anumite perioade.

În contextul dat autoritățile din Sănătate au prognozat valul V al COVID pentru perioada de după sărbătorile iarnă.

„Cunoaștem că avem sărbătorile noastre tradiționale, când nu putem evita aglomerațiile. Aceasta se va răsfrânge în următorul val, la mijlocul – sfârșitul lunii ianuarie”, a declarat directorul ANSP, Nicolae Jelamschi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe

Hide picture