O nouă surpriză de la Usatîi: locuri bugetare în cele mai prestigioase universități din Moscova

În cadrul unei întîlniri, primarul de Bălți Renato Usatîi și mărul Moscovei Serghei Sobeanin au ajuns la o înțelegere avantajoasă pentru cetățenii Republicii Moldova, potrivit căreia tinerii din țara noastră vor dispune de locuri bugetare în cele mai prestigioase universități din capitala Rusiei.

Moscova este deja al treilea oraș rusesc unde tinerii talentați din Moldova pot învăța gratuit. Mai devreme, Renato Usatîi a avut o asemenea înțelegere și cu conducerea Sankt Petersburgului și Nijnii Novgorodului.

Informația a răsunat vineri în cadrul unei ședințe a clubului de presă, cu participarea jurnaliștilor din Chișinău.

Edilul a menționat că pentru selectarea pretendenților la studiile gratuite din cadrul universităților rusești vor fi luate în calcul rezultatele olimpiadelor. Rezultatele vor fi verificate însă minuțios: în raioane sunt cazuri, cînd cîștigători devin copiii funcționarilor locali.

Potrivit lui Renato Usatîi, pînă la momentul de față el achită studiile a peste 100 de copii din familii social vulnerabile sau copii orfani.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Află mai multe